Cine nu are sobă, să-și cumpere, căci încălzirea pe gaz devine din ce în ce mai scumpă. Cum iarna nu-i ca vara, nici centrala nu funcționează pe degeaba. Ca să nu ardem gazul de pomană și să reducem pierderile de căldură cât mai mult, există câteva soluții destul de ieftine, pe care le poate aplica oricine dorește să îi fie cald în casă și bine la buzunare:
-
Scurtați perdelele și draperiile
Perdeaua sau draperia nu ar trebui să treacă peste calorifer, deoarece este binecunoscut faptul că întotdeauna căldura se ridică și, dacă are un „paravan” , se disipează în zona geamului – unde sunt așezate, în majoritatea cazurilor, radiatoarele. Ferestrele au cel mai mare coeficient de transfer termic dintr-o casă, iar căldura se pierde prin acea zonă – deci putem spune că zboară pe fereastră.
Există și soluții pentru persoanele care nu vor să renunțe la perdelele lungi – ce-i drept, mult mai elegante: radiatorul poate fi amplasat pe alt perete, cu riscul de a-și pierde din puterea calorică degajată în cameră, dar păstrând beneficiul de a nu avea pierderi de energie către exterior. Nu, nu veți plăti mai mult, păstrați și perdelele lungi, casa e încălzită și primitoare, daaaaaar…. trebuie să achiziționați un radiator mai mare.
-
Să-i dăm caloriferului un loc de cinste… la fereastră
Radiatoarele se montează, de obicei, la fereastră. Fiind zona cea mai rece din încăpere, se formează un curent de aer ascendent, crescând capacitatea de transfer prin convecție.
-
Folia de aluminiu reflectorizantă din spatele radiatorului
Pentru a stopa transferul căldurii în exterior în zona radiatorului, se poate aplica, în spatele caloriferului, folie de aluminiu reflectorizantă – o folie special creată, a nu se confunda cu folia obișnuită de aluminiu pe care majoritatea o au prin bucătărie. Astfel, peretele este mai bine izolat, iar căldura este reflectată înapoi în cameră.
-
Faceți treaba cu cap!
O altă metodă de eficientizare a consumului de energie termică în locuință este utilizarea capetelor termostatate pentru calorifere, acestea având rolul de a opri livrarea agentului termic atunci când în cameră s-a atins temperatura optimă dorită. În camera unde se află termostatul care controlează centrala termică, nu se va atașa cap termostatic radiatorului, deoarece pot apărea conflicte între comenzile date de capul termostatic și termostatul existent, iar centrala ar funcționa în gol. Montând capete termostatate la caloriferele din locuință, puteți seta temperaturi diferite în fiecare cameră.
Există radiatoare de generație nouă, care au ventilul inclus, pe care se montează doar capul, iar racordarea radiatorului se realizează în partea inferioară. Acestea au avantajul de a fi mai estetice.
-
Centrala în condensație poate fi asul din mânecă, folosiți-l cât mai bine!
Dacă aveți centrală în condensație și doriți să beneficiați de eficiența crescută datorată condensării, ar fi bine să vă gândiți la achiziția unui radiator mai mare. Astfel, centrala va funcționa cu o temperatură mai scăzută în instalație și se va produce procesul de condensare, care determină funcționarea mai eficientă a acesteia.